Cine se ascunde în spatele atacului diversionist al Mediasind împotriva SRR

Parlamentul a respins raportul de activitate al SRTV pe 2012, fapt ce a condus la demiterea automată a Consiliului de Administrație al TVR. Respingerea a fost precedată de demisia președintelui TVR, Claudiu Săftoiu, care a încercat astfel, in extremis dar în zadar, să salveze aparențele și Consiliul.

Într-un răstimp extrem de scurt, un comunicat din partea obscurei Federații din Cultură și Mass-Media FAIR-Mediasind s-a insinuat în acest scandal, cu o solicitare în care se cerea Parlamentului demiterea fără întârziere și a președintelui Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, și, după același model, demiterea Consiliului de Administrație al SRR.

Am vrut să vedem cine și ce are cu radioul public, motiv pentru care am luat belicosul comunicat al Mediasind la verificat. Trebuie să menționăm de la început că rar ne-a fost dat să vedem o manipulare de o asemenea factură joasă. De obicei, se ia un sâmbure de adevăr în jurul căruia se croșetează o întreagă poveste, prin exagerări și adăugiri meșteșugite. Nu și în acest caz, care ar putea fi foarte bine prezentat ca material de studiu la seminarul oricărei facultăți de jurnalism. Din deschidere și până la ultima literă, comunicatul din șapte puncte al Mediasind este un atac diversionist la adresa actualei conduceri SRR, pe fondul neprincipial al unor meschine interese personale.

Frapantă este, de la bun început, paralela abuzivă dintre situația SRTV și a SRR, respectiv dintre specialistul în demisii Claudiu Săftoiu și Ovidiu Miculescu, un manager de calibru, care a ajuns să conducă radioul public după ce și-a adjudecat un portofoliu de mass media impresionant în domeniul privat. Dacă situația financiară a SRTV apare ciuruită de datorii ca un șvaițer, televiziunea publică fiind nevoită să opereze reduceri disperate de personal, la SRR, spre surpriza noastră maximă, am descoperit că lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.

SRR este una dintre instituțiile de stat foarte stabile, care a avut un exercițiu financiar pozitiv, fără urmă de datorii sau găuri date bugetului public. La SRR nu s-au operat reduceri de personal, salariile s-au plătit fără sincope și fondurile au permis derularea în condiții foarte bune a unui număr impresionant de proiecte și evenimente proprii. Nu doar stabilitatea și rezultatul financiar pozitiv ne-au atras atenția, în acest caz, dar și faptul că pentru prima oară după foarte mulți ani, căderea posturilor proprii în audiențe a fost stopată. Acestea nu sunt doar cuvinte goale, cum abundă în comunicatul Mediasind. Premiera care confirmă repoziționarea îmbucurătoare a SRR pe piața de mass-media fiind dublarea sumelor atrase din publicitate, cu mențiunea importantă că acest aport provine exclusiv de la advertiseri privați, care, după cum bănuiți, nu dau un leu până nu sunt convinși de eficiența campaniei, sau fără să se asigure că mesajul lor ajunge unde trebuie.

O altă acuză, surprinzătoare, vine într-un domeniu care ne este mult prea familiar. Comunicatul face referire la ”protestul fără precedent a sute de intelectuali” care au semnat o petiție ”împotriva politicii anticulturale promovate de administrația Miculescu”. Pentru a înțelege fondul problemei, să menționăm că e vorba de o ilustră adunare de ”papioane iceriste”, care au semnat o petiție ca primarul, din moment ce SRR ocupă un loc fruntaș în acest domeniu, radioul public având două posturi dedicate, România Cultural și România Muzical și în timp ce Radio România Actualități depășește în prezent normele europene, având peste 30% din emisiuni dedicate pe cultură și educație.

Radioul public a cărui ”manelizare” este deplânsă de corul vulpilor portoclaii, a fost singura instituție de presă menționată și felicitată de premierul chinez Li Keqiang în discursul ținut în plenul Parlamentului, pentru concertul de la Shanghai, înaltul demnitar străin reînnoind cu aceeași ocazie invitația adresată Orchestrelor și Corurilor Radio de a mai participa și în viitor la alte evenimente culturale din China. ”Sutele de intelectuali” au semnat acel protest cu mult înainte ca SRR să-și adjudece laurii pentru prestigiosul proiect cultural al Târgului de Carte Gaudeamus, care a avut anul acesta cel mai mare număr de vizitatori, expozanti și cărți vândute din toate cele 20 de ediții anterioare. ”Administrația Miculescu”, demonizată pe nedrept, a obținut decorarea SRR cu titlul NIHIL SINE DEO, cea mai înaltă distincție acordată de Casa Regală a României, ceea ce ne permite, credem noi, să punem la punct și capitolul cultural al comunicatului diversionist...

De ce atunci toate aceste atacuri, vă veți întreba. Ei bine, la originea supărărilor Mediasind sunt problemele personale, supărările și frustrările unei singure persoane care, absolut întâmplător, face parte și din conducerea organizației sindicale menționate. Este vorba de Adrian Valentin Moise, menționat ca Vicepreședinte Domeniu ”Radio” la echipa de conducere a Mediasind. Conflictul personal al acestuia cu SRR datează încă din perioada când formațiunea sa sindicală nu și-a putut susține dreptul de reprezentativitate al salariaților în raport cu conducerea radioului public, așa cum este acest drept definit de Legea dialogului social 62/2011. Simplificând, de dragul conciziei și clarității, această lege impune reprezentativitatea în negocierile cu patronatul a unui singur sindicat pe unitate, care poate dovedi că are calitatea de partener legal de dialog, dovedind că are numărul de membri de 50%+1 din totalul salariaților. Această prevedere aparent complicată împiedică ca într-o instituție cu aproximativ 2.400 de salariați să avem 200 de organizații sindicate diferite, care să pretindă fiecare că sunt singurele îndreptățite să reprezinte interesele salariaților în fața conducerii. Această reprezentativitate este conferită în instanță și doar constatată de patronat, respectiv conducerea companiilor respective.

Durerea maximă a liderului de sindicat Adrian Valentin Moise a debutat atunci când fantomatica organizație sindicală pe care o conducea, Sindicatul Unit al Salariaților-Radio România, n-a putut susține pretențiile de reprezentativitate, pierzând irevocabil inclusiv în Justiție în fața Sindicatului Liber din SRR, condus de Nicoleta Balaci. Trebuie să înțelegem și că, datorită acestor pretenții de reprezentativitate emise în trecut de acest sindicat care într-un final s-a dovedit că abia dacă poate asigura 10% din numărul de membri cerut de lege, liderul A.V. Moise a obținut inclusiv un loc în CA al SRR, pe care-l deține și în prezent. Problemele lui Moise nu s-au rezumat doar la pierderea acestei bătălii cu Sindicatul Liber din SRR.

Însă frustrarea acestuia a atins cote maxime atunci când, din cauza neîndeplinirii flagrante a unor îndatoriri clare de serviciu, A.V. Moise și-a pierdut calitatea de angajat al SRR pe postul de Coordonator activități speciale, care presupunea atribuțiuni și îndatoriri clare și cât se poate de importante într-o instituție de stat de interes strategic, pe linie de evidență militară, mobilizare și PSI. În urma unui control realizat de fosta conducere a SRR, s-au constatat deficiențe și neglijențe grave în aceste domenii, organele de control cerând imperativ conducerii radioului public rezolvarea rapidă și punctuală a acestora.

Pentru a scurta povestea răspunderilor rasolite, care îi reveneau aceluiași A.V. Moise, să menționăm doar că demiterea acestuia a survenit în urma unor schimburi de adrese atât cu MApN cât și cu MAI, din care rezultă că timp de trei ani în domeniul de activitate pentru care era remunerat, vajnicul lider de sindicat a făcut doar... act de prezență.

De aici încolo, comunicatul Mediasind se transformă literalmente într-un film ieftin, în care hoțul și prostul se întâlnesc în Gara de Nord. Aproape toate ”semnalele de alarmă” pe care le punctează A.V.Moise, aflat evident în spatele comunicatului de șapte puncte al Mediasind, au fost disputate și pierdute de acesta în Justiție. Carevasăzică acestea au fost disputate și lămurite definitiv în fața instanțelor, care au decis de ceva vreme că pretențiile nu sunt fondate, detaliu pe care liderul de sindicat uită să-l mai menționeze în comunicatul său. Se mai așteaptă o decizie a instanței și în ceea ce privește concedierea acestuia din calitatea de coordonator activități speciale, susținută de conducerea SRR, după cum am văzut, cu acte greu de combătut. Dar A.V. Moise nu are răbdare sau poate nu are încredere în Justiție și se antepronunță în același comunicat, denaturând încă un pic un adevăr și așa chinuit, amintind de ”concedierea ilegală a liderului sindical, Adrian Moise, reprezentant al salariațior în CA”.

Sugestia diversionistă este că ar fi fost concediat în calitatea sa de lider sindical, ceea ce este o inepție, sau din calitatea sa de membru al CA, ceea ce este deja o manipulare, doar Parlamentul având atribuțiuni în acest sens. A. V. Moise ”uită” să menționeze inclusiv că el a semnat toate sesizările și numeroasele reclamații la adresa președintelui SRR și a propriilor colegi din CA, împrăștiind acuze calomnioase în toate cele patru zări, de la DNA la ANI și până la CNSAS. Niciuna din aceste acuze nu și-au atins scopul, detaliu care iarăși este trecut cu vederea de Moise, vicepreședintele Mediasind.

În concluzie, este regretabil că acuzele calomnioase, ambițiile personale și frustrările câtorva indivizi pot aduce atingere activității vaste și impresionante a SRR, plină de rezultate pozitive în anul acesta.

Profesioniștii din radioul public, colegii de odinioară ai liderului de sindicat nereprezentativ A.V. Moise, ar fi meritat mai degrabă apreciere, ba chiar felicitări și nicidecum o terfelire publică, chiar și prin ricoșeu, a rezultatelor muncii lor pline de abnegație.